Mircea Diaconu: "Ma las de meserie, dar nu stau la coada!"

27.08.2010

Noua metoda de declarare a veniturilor din drepturi de autor i-a revoltat la culme pe actorii si pe cantaretii din Romania, ei avertizand ca mai bine renunta la meserie decat sa stea la cozi ore in sir.

mircea diaconuEi au anuntat la unison ca nu sunt de acord cu obligatia de a depune lunar declaratiile de venituri la casele de pensii, la cele de sanatate si la agentiile de ocupare a fortei de munca.

Reamintim ca amenzile pentru nedepunerea declaratiilor sunt de 2.500-5.000 de lei, iar cele pentru completarea eronata, de 300- 600 de lei. "Eu am exersat oroarea statului la coada inainte de 1989. Gata! Nu mai vreau! Refuz sa fiu umilit in asemenea hal. Ma vad silit sa ma las de meserie, dar nu stau la coada." Detectez in spatele acestei noi masuri reaua-credinta a autoritatilor, care si-au zis: "Ei, ia sa plateasca impozite si artistii acum", de parca nu faceam asta oricum, doar ca plata era efectuata de angajator. E clar, vor sa ne omoare, dar de ce sa murim normal? Intai ne fac parul cret, apoi ne omoara", ne-a declarat actorul Mircea Diaconu.


INDIGNARE. Actorul Mircea Diaconu se simte dezgustat de noile umilinte pe care trebuie sa le indure artistii

"E o talharie"

draga olteanu matei"Mi se pare monstruos ce se intampla. Este o bataie de joc fara seaman, care sfideaza si cel mai elementar bun-simt, e o talharie! Toate acestea le doresc celor care vor sa ne umileasca in acest hal. Si sa stiti ca se cam implineste ce urez eu. Pe 18 decembrie 1989 am avut un spectacol la Polivalenta in Bucuresti, unde le-am urat spectatorilor sa li se implineasca dorinta cea mai fierbinte. Peste cateva zile, regimul Ceausescu a cazut."

Dam statul in judecata la CEDO"

"As incerca sa dau in judecata la Curtea Constitutionala statul si aceasta lege ca fiind neconstitutionala. Noi suntem constituiti ca entitate juridica. Aici e efectiv o problema a drepturilor de autor, pe piese, pe munca intelectuala. La noi exista organisme care ne taxeaza suplimentar, cu 15% din aceste drepturi si, pe langa asta, trebuie sa platim si CAS si somaj. Legile facute pe genunchi nasc aberatii. Vom ajunge la CEDO ca sa ne recuperam banii."

mirabela dauer"Tinerii sa plece din tara"

"Nu este absolut deloc in regula ceea ce se intampla. Ma alatur protestelor colegilor mei de breasla, pentru ca este degradant si umilitor sa ajungem asa, la coada, dupa o viata in care am dat totul pentru publicul nostru. In curand o sa platim si taxa pe fum, fumariciul, ca pe vremuri. Unii dintre noi au o varsta respectabila, vor sa ramana in tara, dar i-as sfatui pe cei tineri sa plece din tara unde vad cu ochii, ca aici nu mai e de trait." (sursa:cancan)

Iubiri de actori! Mircea Diaconu: «Am cerut-o de soţie la prima întâlnire»

24.02.2010

Actorul ne-a vorbit despre povestea de dragoste cu Diana Lupescu

„Pe Diana o ştiam de la facultate, unde eu eram asistent, iar ea studentă", şi-a început povestea actorul Mircea Diaconu. În 1980 s-au reîntâlnit la Costineşti, la un festival de film.

mircea diaconu si diana lupescu


"Ea era deja actriţă la Bacău. Am stat atunci o zi întreagă la poveşti", îşi aminteşte actorul. În toamna aceluiaşi an s-a întâlnit pe stradă în Bucureşti cu o colegă a Dianei Lupescu şi i-a cerut numărul ei de telefon.

„Am sunat-o, i-am spus că voi avea drum în Moldova şi am întrebat-o dacă mă primeşte la o cafea. Pe vremea aceea cafeaua chiar era o problemă şi era bine să ai unde bea una bună în turnee. Mi-a spus că sunt binevenit şi a doua zi dimineaţă la ora nouă eram în Bacău. Am sunat-o, mi-a făcut cafeaua şi am petrecut toată ziua împreună. La un moment dat, brusc, am întrebat-o ce mi-ar răspunde dacă i-aş cere mâna. A zis că ar răspunde «da» şi ne-am continuat discuţia. Seara la plecare am întrebat-o din nou şi am primit acelaşi răspuns afirmativ", ne-a povestit Mircea Diaconu.

Asta se întâmpla pe 1 octombrie 1980. Peste două săptămâni, Diana Lupescu l-a vizitat la Bucureşti ca să vadă unde vor locui.

„Eu am mutat mobila toată noaptea prin apartament ca să fie mulţumită. Când a intrat pe uşă a început să îmi ceară să mut altfel mobila. «Masa asta nu stă bine aici» mi-a spus şi eu m-am conformat. La un moment dat, în timpul căsniciei noastre, i s-a părut ei seara că o uşă din casă ar trebui mutată. Într-o săptămână am spart ziduri, am zidit şi am mutat uşa", povesteşte amuzat Diaconu.

La exact o lună de la cererea în căsătorie, cei doi s-au căsătorit într-o comună din judeţul Argeş. „A nins mult la nunta noastră şi toţi ne spuneau că vom avea o familie îmbelşugată. Apoi am plecat în luna de miere. Închiriasem o cabană la Sinaia pentru o săptămână, dar noi am stat doar o zi şi o noapte. Apoi Diana mi-a spus: «Hai acasă că avem treabă». Şi am mers acasă", ne-a explicat Mircea Diaconu.

Pe parcursul celor 30 de ani de căsnicie, el şi soţia sa au avut grijă ca fiecare moment mai liber să-l adauge la luna lor de miere. Lucrurile hotărâte şi făcute spontan au fost o caracteristică a relaţiei lor. „Şi la Săftică ne-am mutat tot brusc. Pe strada unde stăteam în Bucureşti în loc de greieri începuseră să apară Jeep-uri şi am hotărât să ne mutăm. În iarnă am luat pământul iar în patru luni am ridicat casa", explică actorul.

Felul cum găteşte l-a făcut să urle de fericire

În ziua în care Diana Lupescu l-a vizitat la Bucureşti pentru a vedea unde vor locui, ea a şi gătit.

„Mi-a şi gătit în ziua aceea. A făcut un ghiveci cu ce a găsit prin frigider de am urlat de fericire de cât de bun a fost. Întotdeauna a gătit foarte bine", ne-a povestit amuzat actorul. (sursa:click)

Mircea Diaconu: "Antonescu e un actor foarte bun"

15.01.2010

Actorul si liberalul Mircea Diaconu se declara uluit de stofa de actor pe care a descoperit-o in seful sau pe linie de partid, Crin Antonescu, aceasta iesind la suprafata cu ocazia alegerilor prezidentiale.

In exclusivitate pentru Inpolitics, maestrul Diaconu sustine ca, la viitorele alegeri, Crin Antonescu va avea prima sansa.

“Sunt incantat de aptitudinile actoricesti ale lui Crin Antonescu. Nici eu nu m-am asteptat sa se descurce asa de bine. Ca actor, m-a uluit. A avut o prestanta foarte buna, discursuri clare, gestica pe masura. Sincer sa fiu, abia astept urmatoarele alegeri!”, a declarat Diaconu. (sursa:9am)

Mircea Diaconu: ,,Refuz ca disperatul titulatura de presedinte al PNL Arges!”

20.10.2009

Senatorul de Arges Mircea Diaconu, caruia nu-i place sa i se spuna... ,,senator”, are probleme si cu titulatura de ,,presedinte interimar al PNL Arges”. Prefera sa fie considerat un fel de coordonator pe termen limitat al unei echipe formate strict la dorinta sa. Diaconu nu a dorit sa accepte propunerea de a conduce PNL Arges peste o echipa sustinuta de catre Adrian Miutescu si Ludovic Orban, ci a solicitat un Birou Judetean format din primarii liberali, Ion Popa, Andrei Gerea, Marius Postelnicescu, Adrian Miutescu si... cam atat.

mircea diaconu,,Refuz ca disperatul titulatura de presedinte al PNL Arges. Nu sunt presedinte interimar, sunt un coordonator pe o luna si un pic de zile, al unui grup pe care l-am cerut si care nu face parte din sistem: nu e nici fostul birou, nici cel ales, e un conclav facut la rugamintea mea de catre conducatorii de la Bucuresti. Insumeaza primarii din toate localitatile din judet, alaturi de Adrian Miutescu, Ion Popa, Marius Postelnicescu si Andrei Gerea. Si asta e tot! A fost initiativa mea, m-a apucat brusc. M-am dus luni la sedinta de la Bucuresti si cineva mi-a zis ca se discutase numirea mea ca presedinte interimar.

M-am suparat rau si m-am dus la domnul Orban si i-am spus: Se propunea un sistem statutar, dar eu nu voiam asta, ci un mic grup de lucru bazat pe primarii argeseni, pentru ca sunt persoane cu greutate, cu logistica, cu zona de influenta, niste oameni care au niste rezultate in spate. In rest, toti ceilalti trebuie sa alergam, sa lamurim oamenii, iar la final toti sa ne adunam, fiecare cu tolba lui de rezultate” a declarat Mircea Diaconu.

Diaconu sustine ca nu-si doreste sub nicio forma sa candideze pentru presedintia filialei argesene, nu doar pentru ca timpul nu-i permite, ci si pentru ca ,,nu sunt potrivit pentru functia asta. Eu sunt foarte bun, dar pe termen scurt. Dupa care ma apuc de alta treaba.”

,,Cineva trebuie sa ramana normal in tara asta”

Mircea Diaconu a mai adaugat ca isi doreste o campanie decenta si civilizata, desi este aproape convins ca nu se pliaza pe ceea ce isi doreste electoratul ce are nostalgia tatucului unic si a batutului cu pumnul in masa: ,,Orice vom face va fi de buna calitate, de bun gust si fara agresiuni specifice. Nu stiu daca stilul acesta se pliaza si pe electorat, posibil sa nu. Dar si cand pierzi, e bine sa pierzi frumos, pentru ca am obsesia asta: cineva trebuie sa ramana normal in tara asta.” (sursa:bitpress)

Mircea Diaconu a vrut să renunţe la Loganul de serviciu de la Senat

15.10.2009

Senatorul PNL de Argeş Mircea Diaconu a fost unul dintre parlamentarii care au pus umărul la răsturnarea Guvernului Boc II. Diaconu a votat moţiunea de cenzură care a condus la căderea Cabinetului PD-L la capătul unei şedinţe în plenul Parlamentului în care discursul lui Emil Boc l-a scos din sărite. Considerând discursul populist şi demagogic, pe nedrept împotriva parlamentarilor, Diaconu a vrut să renunţe, ostentativ, la Loganul de serviciu primit de la Senat. 

Senatorul de Câmpulung-Curtea de Argeş declară pentru TOP că l-a iritat populismul acestuia. Mai exact faptul că Boc i-a acuzat pe reprezentanţii opoziţiei că adevăratul motiv pentru care au vrut să dea de pământ cu Guvernul ar fi fost dorinţa acestora de a împiedica eliminarea pensiilor de lux ale parlamentarilor. Ascultându-l pe Emil Boc înainte de votarea moţiunii cu un astfel de discurs, Mircea Diaconu a regretat că nu i-a putut da acestuia o replică de la tribuna Parlamentului.

„Mi-a părut rău că nu m-am înscris din timp la cuvânt!“, spune senatorul liberal. Diaconu declară că, enervat de demagogia lui Boc, ar fi vrut să urce la tribună şi să anunţe, ironic şi ostentativ, că renunţă la Loganul de serviciu de la Senat.

„Aş fi zăngănit cheile de la maşină şi i le-aş fi dat domnului Boc dacă tot consideră domnia sa că marea problemă a României sunt 80 de parlamentari care primesc nu ştiu ce pensie şi parlamentarii în general!“.  (sursa:ziarultop)

Senatorul Mircea Diaconu a venit la Câmpulung după o pauză de trei luni

15.09.2009

mircea diaconuSenatorul PNL Mircea Diaconu, revenit la Câmpulung, ne povesteşte noile întâmplări de la Senat. La una din prezenţele lui la Secretariatul Senatului a primit o cerere tip, unde urma să-şi completeze doar numele şi semnătura, prin care se impunea ca 20% din indemnizaţia de senator să fie donată ca sponsorizare către bugetul de stat.

Era o declaraţie pe propria răspundere că sunt de acord cu donarea a 20% din indemnizaţia de senator pe lună către bugetul de stat, în spiritul politicii de raţionalizare a cheltuielilor publice. Mircea Diaconu a semnalat existenţa acestui document de la tribuna Senatului, arătându-se revoltat de astfel de metode de a-i fi prezentată propunerea de a dona o parte din indemnizaţie.

El a precizat că ar face un astfel de gest pentru o şcoală, chiar dacă ar fi nevoie, cu banii respectivi, să vopsească un stâlp sau un perete din unitatea respectivă, dar nu către un buget a cărui destinaţie nu o cunoaşte, pentru nu ştiu ce scenă sau promovarea unor brand-uri politice. În acest sens, senatorul a ales să meargă în satul natal, să sponsorizeze acolo o sală de clasă, unde chiar se va simţi acest lucru. Mai mult, a anunţat că va dona 30% din indemnizaţia sa lunară de la Senat pentru şcoala din comuna Vlădeşti, unde a fost elev din clasa I, acolo unde este nevoie de lucrări de renovare. În semn de solidaritate, pe motiv de criză economică, va dona cei 30% din indemnizaţie, dar, atunci când vrea să facă acest gest, trebuie să ştie exact ce se face cu banii.

Băsescu şi ţiganii

Autoritatea statului nu mai este cea de pe vremea când senatorul era elev. Chiar se simte jenat de comportamentul preşedintelui Băsescu, care „se târă prin toate troacele din România, numai pentru a câştiga un vot în plus şi prin genul acesta de prestaţii se distruge noţiunea de instituţie a statului. Cum pot să mai respect un preşedinte care se înjoseşte?”, spunea senatorul Mircea Diaconu.

Ce autoritate mai are un angajat din Ministerul de Interne, un poliţist care se ocupă cu monitorizarea şi cercetarea acestor personaje cu dosare, integraţi în categoria interlopilor. După îmbrăţişări şi cadouri de coliere, se înţelegea clar că nimeni nu se mai putea impune în faţa acelor oameni de acum prieteni cu preşedintele. Se distruge autoritatea statului când un preşedinte ajunge să se umilească prin astfel de locuri, numai să câştige câteva voturi în plus de la oameni pe care îi poate influenţa cu astfel de gesturi. 

Crin Antonescu va veni la Câmpulung

Este greu să se împartă în toată ţara, dar senatorul Mircea Diaconu a susţinut că va încerca şi va insista să-l aducă la Câmpulung pe preşedintele Crin Antonescu. Dar vrea să vină cu un sens, nu pentru a se plimba pe bulevard, aşa cum se mai face campanie. În calitate de consilier al candidatului la preşedinţie, Mircea Diaconu se declară foarte mulţumit de prestaţia lui Crin Antonescu.
S-a pronunţat pentru o campanie electorală pentru prezidenţiale simplă şi sinceră, la finalul căreia românii să poată alege un preşedinte normal, simplu şi sincer. În campanie nu va lupta pentru persoana sa, ci pentru o Românie normală şi liniştită, se vrea linişte în România.
„La noi, la fiecare 10 ani, „se taie caşcavalul” se schimbă totul. Un exemplu este legea învăţământului, care nu s-a mai adaptat nici acum, după 20 de ani.”, concluziona senatorul PNL.

În altă ordine de idei, s-a mai stabilit că preşedinţia PNL Argeş va fi luată în discuţie după alegerile prezidenţiale. Cei doi nominalizaţi pentru funcţia de preşedinte PNL Argeş, Mircea Diaconu şi Călin Andrei, susţin că nu se bat pentru funcţii, „faceţi treabă şi apoi vedeţi funcţii”. (sursa:evenimentulmuscelean)

Mircea Diaconu crede ca in Parlament este harababura

07.08.2009

Senatorul PNL al colegiului Campulung-Curtea de Arges, Mircea Diaconu, reclama harababura din Parlamentul Romaniei. Actorul Mircea Diaconu se afla la primul lui mandat de parlamentar. Primul si ultimul, potrivit declaratiilor sale.

In cateva randuri, Diaconu a afirmat ca nu va mai candida niciodata pentru Parlament fiindca ii displace atmosfera generala din Legislativul tarii.

Mircea Diaconu a ajuns candidat pentru Senat la propunerea presedintelui PNL Arges, Adrian Miutescu. A fost ales senator in colegiul Campulung-Curtea de Arges la redistribuirea voturilor, gratie actualei forme a votului uninominal.  (sursa:time4news)

 Mircea Diaconu: "Basescu arunca petarde"

31.07.2009

Dincolo de scandalurile perpetue, zi de zi apar la televizor declaratii de groaza. Nu mai departe de joi, presedintele Romaniei a anuntat ca trebuie dati afara urgent 20% din tot ceea ce se cheama institutie bugetara. Daca traim intr-o Romanie bolnava la varf, in care criza si caldura parca au incins creierele politicienilor, dar si daca o asemenea masura reprezinta o intentie ce va fi pusa in practica, a incercat sa afle Victor Ciutacu de la invitatul sau de joi seara, actorul si senatorul Mircea Diaconu.

"Cred ca e o petarda. Asta face conducatorul tarii noastre: arunca petarde, pur si simplu. A mai fluturat acest 20% pe traseul acestor luni. Dar ma gandesc la bietii oameni care stau cu spaima pentru un salariu, pentru niste credite. De ce 20% si nu 15%? Cum poti sa hotarasti lucrul asta? Partea proasta este ca publicul, si cel vizat si cel nevizat de acest gen de afirmatii, isi modifica oarecum comportamentul functie de lucrurile astea si de aici vine chestia asta de musca beata - ne ducem dintr-o parte intr-alta", crede Mircea Diaconu.

Dar chiar daca guvernantii parca au facut un fix cu acest procent de 20%, Mircea Diaconu anunta ca el personal, in calitatea sa de director al Teatrului Nottara, n-o sa dea pe nimeni afara de la teatru, mai cu seama ca spectacolele merg foarte bine si incasarile au crescut. "Lumea vine la teatru si asta e un semn de insanatosire a natiei, asta apropo de faptul ca Romania este bolnava la varf. Lumea se intoarce spre cultura", spune Diaconu. (sursa:antena2)

Mircea Diaconu: Eu sunt Don Quijote din Parlament

27.04.2009

Actorul Mircea Diaconu marturiseste ca a intrat in politica printr-un accident, iar una dintre initiativele sale legislative dovedeste ca se adapteaza cu greu obiceiurilor din Parlament: lipsa de punctualitate sau de atentie, felul in care se voteaza si nu numai. Dar pentru ca tot a ajuns aici, incearca sa se lupte cu morile de vant pentru ca atunci "cand nu se mai poate nimic, donquijotismul e o solutie".  
 
mircea diaconu- Pentru noi, electoratul, spectacolul din Parlament se reduce la votul la mai multe cartele, ziare rasfoite si multa, multa plictiseala. Cum se vede spectacolul de pe scena, din perspectiva actorului?
- Si eu am intrat in acest mediu cu aceleasi repere, insa refuz sa ma obisnuiesc. Nu vreau sa ma adaptez. Prima data cand m-am enervat a fost din cauza bataii de joc cu programul. Majoritatea nu respecta programul: fie ca nu vin, fie ca intarzie la sedinte. Nimeni nu se mira, nimeni nu intra in sala. Si atunci le-am zis: "Ce e aici, casa de nebuni?" "Si care e problema ta?", m-a intrebat un parlamentar vechi. "Dar nu ai si alte mii de treburi? Mai fa-ti cate o treaba. Uite, eu m-am dus pana la minister, am mai rezolvat ceva". "Pai stai, domne, daca am o ora aici, cum sa plec? Sigur ca am sapte mii de treburi, dar le fac si eu in weekend, cand pot". "Ma baiatule, adapteaza-te!" Adica invata sa nu tii cont. Pai nu pot sa nu tin cont.   

Prima dintre fapte, era chiar la inceput, trebuia validat guvernul Boc in Parlament. Urma o sedinta de camere, comuna, anuntata pentru ora 1. Eram la mine la Campulung cu treburi si cu ochii pe ceas sa nu intarzii, sa plec la timp, sa ajung la ora 1. Primesc un telefon de la Senat ca sedinta va fi mai devreme, la 12:30. Am innebunit. In secunda aia am lasat totul balta, nu mi-am luat nici la revedere. Nici nu stiu cum am ajuns la fix la sedinta. Si aflu ca sedinta se amanase pentru ora 3. Si nimeni nu se mira. Asta este ce ma sidereaza: ca nimeni nu se mira, de parca ar fi fost ceva normal. Inghit, tac, mai stau, imi fac de lucru, mai citesc ceva. Dar aveam un sentiment de parca m-as fi aflat in Gara de Nord. Exact ca-n gara. Si la 3 ma duc, semnez, incerc sa-mi gasesc un scaun - ca la sedintele camerelor comune trebuie sa-ti gasesti un scaun - si stau. Si stau. Si tot stau. Si se face patru jumatate.

- Pana a intrat toata lumea?
- Nu, ca aici e diferenta, si chiar vreau sa fac aceasta precizare: sefii nu intra la timp. Toata lumea e acolo si ei sunt inauntru. Se stie insa din start ca sefii de camere intra cand vor muschii lor si, pana nu intra ei, nu poate incepe nimic. Parlamentarii stau ori jos pe scaune, de vorba cu altii, sau pe sofale, pe holuri, dand interviuri, mai beau o cafea... Cum va spuneam: ca-n gara. Dar nu senatorii si deputatii, ci presedintii camerelor. Eu vorbesc de presedintele camerei mele. Este incredibil. Cred ca asteapta sa treaca o ora jumate neaparat. E o chestie de principiu, nu te simti mare daca nu faci lucruri din astea? E foarte simplu. Daca stii ca intarzii, anunti si muti ora. Sau daca intarzii, iti ceri scuze. Dar nu face acest lucru, pentru ca e o chestie obisnuita, fireasca. Nu se simte om important daca nu face asta. Cum sunt jeep-urile astea in care se urca diferiti domni sau doamne – insipizi de altfel – pe care eu le consider supliment de personalitate. Probabil ca si acest domn are nevoie de un supliment de personalitate.

Am sesizat dupa o luna-doua singura bresa in care se poate vorbi in Parlament, se poate parlamenta. Pentru ca de fapt parlament inseamna a dezbate, a parlamenta. Daca o luam inapoi istoric, gasim o sumedenie de discursuri celebre. Pai in Parlamentul de azi nu ai unde sa le tii. Adica procedurile sunt facute in asa fel incat exista o bresa pe care nimeni nu o ia in seama, pe care toata lumea o taie; ca orele de sport de la scoala in care se face si ceva matematica daca dirigintele meu este de matematica si asa mai departe. Asa sunt declaratiile politice, scurte, inaintea sedintei de plen. Iar timpul este de regula foarte scurt intre sedintele de plen, care de regula se sar pentru ca daca intarzie domnul nu mai avem timp sa facem legi. Se taie exact chestia asta. Care mie mi se pare cea mai importanta, singura in care te poti exprima liber, individual si uninominal pe teme care te dor.
 
- Deci pentru ca se intarzie nu mai aveti timp sa luati cuvantul?
- Pai domnul intra tarziu si pentru ca intra tarziu, nu mai e timp. Si mai e ceva care ma amuza in sensul ca ma isterizeaza. La startul sedintei, nu conteaza ca venim cu o ora-doua mai tarziu, insa imediat se face programul cu plecarea fixa. Deci, nu conteaza ca mai sunt sapte legi care dor tara, plecarea este absolut fixa. Aia se stabileste cand vine el. Dintr-o data devine serios, matur, important, greu, si supune programul la vot: taiem aia, aia, pentru ca nu mai e timp ... dar este foarte serios si nu greseste niciodata aici.   

- Sedinta la Senat incepe cu stabilirea orei de plecare?
- Intotdeauna asa este. Nu cu ce, ci cu programul. Si programul este incert. Programul nu spune niciodata cand incepem pentru ca incepe cand vrea, insa se hotaraste clar cand se pleaca. Ma amuza lucrurile astea. Merita sa ajung acolo pentru astfel de experiente. Dar repet, nu senatorii si deputatii sunt de vina pentru ca daca nu sunt 20-30%, merge treaba. Dar daca nu vine presedintele camerei, care tine sedinta, nu se poate. Si sunt trei. Sunt si vicepresedinti care conduc lucrarile si nu stiu cum fac, poate au alte studii, ei respecta sfertul academic, nu sfertul parlamentar, care este de o ora si jumatate.     

Am facut aceasta dizertatie de trei ori si nu o schimb. Se numeste punctualitate sau senzatia de Gara de Nord. Unii se amuza sau imi dau dreptate pe culoare. In sala nu au cum sa-mi dea dreptate pentru ca nu e un sistem in care trebuie sa-mi dea ei dreptate. Insa intentionez, la urmatoarea luare de cuvant, sa fac si un experiment pentru ca domnul despre care vorbesc nu ma asculta. El nu asculta ce spun ceilalti. Dovada de comunicare. Si, la un moment dat, in timp ce vorbesc, o sa schimb cuvintele dintr-o data si o sa recit ori Scrisoarea III ori o sa spun formule matematice. Si o sa rog pe cineva sa-l urmareasca, sa-l vada cum nu sesiseaza. Pot sa spun orice. El isi vede ritmic si sobru de treburile lui, de soarta tarii.    Si veti vedea ca nu sesizeaza, desi in mainile lui sta soarta tarii.

- Care au fost primele impresii cand ati intrat in acest mediu?
- Am mai patit lucruri de astea. Cand am facut armata, cand am plecat la internat, cand eram elev. E o lume noua, cu lume multa, nu-i cunosti, te adaptezi, incerci sa intelegi despre ce e vorba. Deci nimic nou. A semanat perfect cu plecarea mea la internat in clasa a VIII-a, cu cufaru, si plecarea mea in armata.

- In afara de punctualitate, mai este ceva ce va deranjeaza la colegii dvs.?
- O, da, dar nu la colegi. Se spune chestia asta si nu e corecta. Jur! Mai departe ... Am plecat intr-o zi de acolo spre Teatrul Nottara. Si brusc m-a luat o durere de stomac cumplita, ca de ulcer si ma uitam disperat dupa o covrigarie. Anul acesta implinesc 40 de ani de cand fac meseria de actor, o meserie cumplita care iti cere nervi la maximum, emotie secunda de secunda, iti uzeaza organismul, te rupe, te macina, cu intarzieri, cu spaime, cu asteptari, cu tot ce duce catre ulcer. Si nu am patit-o niciodata. Si nu am avut niciodata genul asta de dureri. Prima oara in viata mea, aceasta durere am simtit-o pe drumul de la Parlament catre teatru. In ziua aceea se intamplase un lucru pe care nu-l inteleg nici azi. Se discutase pe marginea unei ordonante penibile - una din multele ordonante penibile - e vorba despre cea care se refera la cumul salariului cu pensia si care cazuse la Curtea Constitutionala. Procedura e clara: fiecare ordonanta trebuie sa ajunga neaparat in Parlament pentru a fi validata sau nu. In raportul care o insotea scria clar ca fusese respinsa de Curtea Constitutionala. Procedura era cea uzuala: se supune la vot si, evident, cade. Cade raportul din partea comsiei, cade si ordonanta, dupa care lumea s-a intors: urmatoarea lege. "Nu, zice presedintele de sedinta, acum trebuie sa votam legea de respingere a respingerii".

Eu n-am inteles, dar n-a inteles nici Gyorgy Frundo, care e, vorba aia, stalpul Parlamentului. Si i s-a explicat: "Trebuie sa facem o alta lege in care sa decidem noi ca legea a cazut". "Pai cum asa? Legea a cazut la vot". Simplu. Spre exmplu, chiar si secretarul poate sa scrie pe document: "legea a cazut la vot". "Pai nu, ca trebuie sa o dam la Camera Deputatilor". "Pai nu noi trebuie sa o inaintam, dam pur si simplu un raport ca a cazut". Si pana la urma a fost ca ei, ca sunt 70%, dar nici ei nu intelegeau. Dar presedintele de sedinta avea sarcina ca acea ordonanta - care era ambitia vietii lor, nascuta din burta chitului Boc- sa fie cosmetizata, impachetata. Legea nu a fost adoptata, se lucreaza la alt proiect de lege care spune cam acelasi lucru. Ei nu voiau sa apara pur si simplu caderea la vot, aia jalnica si normala. Ca sa mai incerce inca o data sa o salveze. Au sarcina sa treaca neaparat o lege. Si atunci, cauta ... si te mai pun sa votezi o data. Chiar daca cade la vot, mai au ei trei solutii. E ceva de ... si te prostesc in fata. Cu asta nu pot sa ma obisnuiesc, nu pot sa stau pe scaun...ridic mana, cer cuvantul, ma bag in treaba. Sunt si in opozitie ca grup parlamentar, deci vai de capul meu, dar si ca persoana: se uita toti la mine ca la felul paisprezece pentru ca eu nu vorbesc ca ei. Ei au un limbaj specilizat. Eu vorbesc cu vorbe de pe strada. E foarte greu pana la urma.

- Regretati ca ati candidat si ati ajuns in Parlament?
- Nu. deloc, mai ales ca de cateva ori chiar am izbutit cateva lucruri, bagandu-ma in treaba asa. Am reusit sa modific la limita, unu-doua voturi.         

- Lipsa de punctualitate a colegilor dumneavoastra v-a deranjat asa de mult ca vreti sa fie sanctionati. Ati depus o initiativa  legislativa in acest sens. In ce stadiu este in acest moment?
- E in stadiu de fierbere. S-a pus de mamaliga si se fierbe. Si astazi ma voi intalni cu directorul de la Institutul de Politici Publice. De aici a si pornit. Nervii mei, genul meu de luari de cuvant despre punctualitate au nascut discutii pe culoar si au venit cei de la IPP si mi-au aratat ce prezenta aveau parlamentarii din legislatura trecuta. Si erau foarte multi care aveau sub 50% prezenta pe toti cei patru ani. Si nu mi s-a parut normal. Asa ca m-am dus la legea de organizare. Acolo era vorba de sanctiuni si se explica clar: absenta este abatere si se sanctioneaza. Era si un articol in care erau precizate si niste sanctiuni, dupa care apar regulamentele camerelor care inseamna sistem de aplicare. Insa acolo nu mai aparea nimic. Se taiase filmul. Si am zis hai sa continuam filmul. Subiectul asta a animat pe foarta multa lume si vorbesc despre parlamentari, pentru ca asta vor si ei. Multi dintre ei m-au aprobat si mi-au spus ca asa este si in Parlamentul European, daca intri sub 50% timp de un an cat se face monitorizarea, ti se ia o indemnizatie intreaga. La noi sanctiunile sunt mai blande. Si as prefera sa introduc si la noi acesta regula.

- Credeti ca legea va trece? Colegii dvs. o vor sustine?
- Nu cred nimic, dar va fi ca un test. Eu nu schimb subiectul, le-am si promis ca e serial. Cand am terminat declaratia politica numarul 2 am si precizat ca "va urma".

- Impresia pe care o lasati este ca va luptati cu morile de vant. Va simti un Don Quijote in Senatul Romaniei?
- Sigur ca da. Toata viata m-am simtit asa. Eu inteleg perfect ce se intampla, dar nu pot sta deoparte. Desi paream naiv cateodata, de fapt mi-am exersat naivitatea. Pe vremurile celelalte care erau chiar dure si periculoase, imi exersam necunoasterea, naivitatea, inocenta, si ca bufonul regelui tranteam micul meu adevar. Prin anii '80 - cei mai periculosi si mai grei ani ai comunsimului - aveam in revista Cinema o rubrica a mea care se numea "Ma mir". Eu nu acuzam, nu afirmam, doar ma miram. Totul functiona cat se poate de subversiv, ambiguu. Deci am exersat, pot sa scap oricand cu naivitatea. Sunt un Don Quijote, dar de aceea vorbim de el si astazi, pentru ca nu a fost doar un fraier. Cand nu se mai poate nimic, donquijotismul e o solutie.  

- Mai sunt si alte probleme de ordine interioara in Parlament care ar avea nevoie de o lege?
- Da, o multime. Daca vrei sa faci niste lucruri sau sa le indrepti, trebuie sa si suporti niste lucruri. Trebuie sa inghit chiar si senzatia de Gara de Nord, pentru ca simt ca e nevoie de niste lucruri si de modificari in spatiul cultural si in spatiul rural. Pasiunile mele sunt cultura si agricultura. Oamenii de cele mai multe ori nu gandesc, aplica doar niste modele comportamentale dobandite. Cineva trebuie sa deschisa sertarul, sa mai explice niste lucruri. Iar in relatia pe care sunt obligat sa o am cu oamenii din zona mea - Campulung-Curtea de Arges - o sa incerc sa-i conving de tot felul de lucruri: cum e viata, cum iti cresti copiii, apecte care nu au nici o legatura cu nici o legislatie.  

- V-ati facut o agenda cu probleme pe care intentionati sa la rezolvati?
- Nu. Reactionez la situatii de moment si nici nu sunt atat de orgolios incat sa cred ca ce gandesc eu in birou la mine este totul. Napoleon zicea ca e vai de cel care pleaca la batalie cu planul facut. Nici eu nu fac asta. Intotdeauna am reactionat mult mai corect pe ce vad, pe ce simt, in momentul in care iau contact cu o problema, cu un om. Asta imi place, ma anima, ma electrizeaza. Nu sunt un german. Eu sunt Don Quijote.

- Asadar, va asumati acest statut?  
- Da. Si nu o sa ma opresc. Si am vazut ceva, ca sunt un om al scenei si simt cand am audienta si cand nu. Si simt ca daca ma duc acolo sus, se intorc catre mine, adica ma asculta. Am reusit sa fiu un corp strain, o curiozitate care trebuie gustata. Adica se uita la mine, si ma asculta. Acesta este primul pas.    

- Veti mai candida pentru un alt mandat?
- Niciodata in viata mea nu o sa mai candidez. Desi nu regret, pentru ca am vazut despre ce e vorba. O data la doua saptamani cel putin imi vine sa-mi dau demisia. Dar nu pot, pentru ca asta ar insemna realegeri in judetul meu, ori asta ar presupune sa scot din casa zeci de mii de oameni, cu banii statului, de moftul meu. Nu pot renunta la mandat, pentru ca nu ma poate inlocui nimeni. Si tocmai faptul ca nu voi mai candida imi da distanta, donquijotismul, savoarea si placerea de a ma simti bine patru ani de zile.

- V-ati indepartat de teatru din cauza meseriei de senator?
- In nici un caz. Pur si simplu nu mai candidez pentru ca nu ma intereseaza. Mi s-a intamplat, acest lucru nu mi l-am dorit. Sunt un accident politic. Cineva mi-a propus asta si eu am ezitat pentru ca stiam cat de greu e sa imbin teatrul, pasiunea mea, cu politica. Dar era vorba de rugamintile unor oameni veniti din zona mea si sunt foarte sensibil cand vine vorba de ei. Si am acceptat sa fiu pus pe lista, mai departe a fost hazardul. De asta spun ca nu vreau a doua oara pentru ca nu asta vreau. O sa fiu putin orgolios, dar eu am un mandat mult mai lung. Publicul m-a ales pe viata, nu doar pentru patru ani. (sursa:frontnews)

MIRCEA DIACONU: „Ne-am tâmpit de tot cu criza asta”

06.03.2009

mircea diaconuMircea Diaconu nu crede că există vreo criză în cultură şi că „toată isteria pe tema asta” este provocată de televiziune. Actorul, în vârstă de 60 de ani, care anul acesta sărbătoreşte 40 de ani de când s-a urcat prima dată pe o scenă, spune că nici la Teatrul Nottara, unde este director de şapte ani, nici în ograda familiei sale n-a ajuns defel criza.

A devenit bunic de Mărţişor

Este căsătorit de 28 de ani cu actriţa Diana Lupescu, cu care are doi copii, pe Ana şi pe Victor. În ajun de Mărţişor, pe 28 februarie, cei doi au primit cel mai frumos cadou de la fiica lor: pe Ana-Maria, prima lor nepoţică. „Iată, pe vremuri de criză, noi avem un nounăscut în familie şi suntem foarte, foarte fericiţi”, spune actorul.

Mircea Diaconu, care s-a născut la Vlădeşti, judeţul Argeş, a devenit din toamnă senator PNL de Argeş şi vrea acum să fie un „senator al begoniilor”. În ciuda crizei economice, el visează ca oamenii să aibă case cu pridvoare împodobite cu muşcate şi crede într-un sistem de salvare a omului prin cultură.

„Seara, când eşti aşa de disperat după o zi de muncă petrecută în România, deschizi o carte şi intri în altă lume. În aceste vremuri de re strişte, propun povestea salvatoare care te scoate din toate necazurile şi umilinţele cotidiene. În teatru regăseşti tot ceea ce ai nevoie, te face să râzi, să plângi şi te echilibrează.”

50% reduceri  pe proiecte culturale

„Nu cred că există vreo criză în cultură. Poate să fie doar la nivelul finanţărilor pe linia Ministerului Culturii, pentru monumente istorice sau pentru arte plastice, dar la nivelul culturii vii este exclus acest lucru. Dacă există vreo criză, există în cultura în sine, în criza sistemelor, dar, altfel, nu se simte nimic”, mărturiseşte directorul Teatrului Nottara.

Sumele alocate culturii sunt foarte mici în raport cu alte cheltuieli. „O stradă care se asfaltează în Bu cureşti costă mai mult decât bugetul tuturor teatrelor”, spune actorul. „Finanţatorul (n.r. - Primăria Ca pitalei) a spus să reducem cu 50% cheltuielile teatrului. Dar, dacă tratezi criza ca pe o economisire disperată sau cu o zgârcenie disperată, eşti un prost”, consideră actorul.

„Nu dăm afară niciun om”

Teatrul Nottara are 135 de angajaţi, dintre care 60 de actori care joacă la cele două săli. Actorul contestă controversata Ordonanţă 230 a guvernului Boc, care interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul bugetar şi care îi ameninţă pe actorii pensionari.

„Nu mai ştiu câţi actori avem la Nottara pe contract individual de mun că, pe Codul Muncii, şi câţi sunt pe contracte pe drepturi de autor.”

Dacă s-ar aplica ordonanţa, Diaconu ar fi obligat să renunţe la trei
 pensionari din teatru: „La o machieuză extraordinară, pe nume Eta, şi la doi croitori foarte bătrâni şi foarte teatrali. Nu pot însă să renunţ cu niciun chip la ei! Sunt de o viaţă la Nottara şi sunt indispensabili. O să găsesc o soluţie ca ei să rămână în teatru”.

„Ne vom descurca oricum”

„Dacă tot ne plătesc prost, măcar să lucrăm bine”, este principiul regizorului David Esrig de pe vremea comunistă, pe care actorul şi l-a însuşit. „Un director deştept reduce din costurile pentru obiecte şi măreşte aportul creativităţii, al inteligenţei, care în România nu costă. Nu suntem robii tehnologiei”, decretează actorul. Dacă tot li s-a cerut de la primărie să reducă tot felul de costuri, directorul a tăiat „de la telefoane, de la benzină”. Bugetul teatrului se votează în Consiliul Municipal taman în perioada asta, „dar noi ne vom descurca oricum”, afirmă, optimist, directorul.

„E un fel de modă în teatrele bucureştene să bage bani în tehnologii avansate, în iluminare, în sonorizare. E o prostie. Lumea modernă a teatrului nu s-a ridicat nici la piciorul broaştei anilor ’70 şi atunci nu era nici urmă de tehnologie aşa-zis modernă”, consideră Diaconu.

„S-au făcut nişte spectacole incredibile în anii ’60 sau ’70, deşi proiectoarele erau la mână, cursoa rele lente erau la mână. Tunetul ni-l făceam cu tabla, foloseam efecte moştenite de sute de ani de experienţă teatrală. Şi mergea bine”, povesteşte actorul.

„Ce legătură are Shakespeare cu brânza?”

Despre alte crize din viaţa sa, Mircea Diaconu îşi aminteşte că, prin anii ’80, brusc, pe piaţă, nu mai erau nici brânză, nici cuie, nici chibrituri.

„Toată lumea era afectată de criza brânzei. Într-o şedinţă de partid am întrebat: «Ce legătură are Shakespeare cu brânza?»”, povesteşte actorul. „Omul vine la teatru ca să uite de problemele lui de afară. Dacă în întunericul sălii vezi violenţă, mizerie, ca şi pe stradă sau ca la televizor, atunci pentru ce să mai vii? La mine în teatru trebuie să vezi Shakespeare sau «Titanic vals». Trebuie să intri într-o altă lume.”

Actorul nu simte criza nici ca familist, pentru că toată viaţa a trăit după nişte reguli foarte sănătoase, simplu şi fără fiţe inutile. Şi-a construit o casă la Săftica şi alta pe malul Argeşului, acolo unde s-a născut.

„Sunt băiat simplu, de la ţară, şi am rămas la fel. Trăim foarte modest, noi nu aruncăm nimic, pantofii se dau la reparat, cumpăr atâtea maşini câte îmi trebuie. Casa mea e din lemn, nu din marmură. Nu plătesc căldura foarte mult, am şi sobă, fac focul. Avem două credite, şi eu, şi soţia”, spune actorul.

„Senatorul begoniilor”

mircea diaconuNici acolo unde este senator, la Câmpulung Muscel şi la Curtea de Argeş, nu se întâmplă nimic rău, în aceste vremuri de aşa-zisă criză.

„Oamenii pun în continuare pătrunjel în jurul curţii, beau o ţuică bună”, povesteşte Diaconu. El nu-şi propune, ca senator, să rezolve problemele omenirii. „Vreau numai ca în balcoanele oamenilor să văd muşcate româneşti vechi, din alea grase.

Măcar la muşcate să fiu şi eu senator! Vreau să fac, în circumscripţiile mele, concursuri pe muşcate. Am ajuns să ne mirăm ca proştii în faţa muşcatelor din Elveţia, dar ale noastre sunt cu mult mai frumoase. Ne-am tâmpit la cap cu criza asta şi am uitat să trăim frumos şi să ne bucurăm de begoniile noastre.” (sursa:evz)

Mircea Diaconu: "Hagi e un om bun într-o lume cameleonică"

02.02.2009

Actorul Mircea Diaconu dă tărie cuvintelor simple. Vorbeşte deschis despre sport şi caracterizează abrupt lumea fotbalului românesc

mircea diaconuMircea Diaconu e directorul teatrului Nottara. Are 59 de ani, dar viteza cu care se mişcă e a unui adolescent de 20 de ani.

"Nu stăm mult, că am o grămadă de treabă!". E şi senator PNL de Argeş şi-i place să spună mereu: "Sînt senator pe două capitale ale Ţării Româneşti: Cîmpulung Muscel şi Curtea de Argeş". Discuţia începe brusc, după ce ne aşezăm pe două fotolii din loja Sălii Mari de la Nottara.

- Domnule Diaconu, ce sportiv român v-a dat dumneavoastră cu adevărat senzaţia că merită respectat?
- Oooo, sînt o mulţime! Eu, de exemplu, m-am simţit întotdeauna dator să ţin la ei. Să fie clar, eu, unul, asemăn arta noastră cu spectacolul sportiv.

- Dar care dintre fotbalişti v-a fermecat?
- Vă spun imediat. Să ştiţi că sportul şi teatrul înseamnă contact interuman. Înseamnă relaţia crudă dintre oameni. Aşa trebuie judecat sportul.

- Fotbalistul preferat?
- Dobrin! Omul ăsta m-a marcat. De ce? În primul rînd pentru că a fost un sportiv de geniu. Apoi, nimeni n-a remarcat asta, pentru că s-a împăcat elegant şi modest cu neşansa de a se fi născut cu 20 de ani mai devreme. Imaginaţi-vă să fi fost Dobrin fotbalist în zilele noastre! Doar gîndiţi-vă la asta.

- Alt personaj din sport?
- O să vă surprindă, Gabriel Moiceanu. E un fost campion la ciclism. E din zona mea, de la Cîmpulung Muscel.

- Ce putea să vă impresioneze la el?
- Tocmai asta e! Să vedeţi ce! Verile le petrec la Vlădeşti de Muscel, locul naşterii mele.

- Apropo, sînteţi născut în ajunul Crăciunului.
- Da, sînt născut pe murmur de colinde. Cum vă spuneam. Fiul meu obişnuia să se urce pe bicicletă şi să treacă împreună cu prietenii trecătoarea Branului. I s-a stricat bicicleta şi trebuia să i-o repar. L-am căutat pe Moiceanu în Cîmpulung, dar se mutase de acolo într-un sat apropiat, Lereşti se cheamă.

- Şi?
- Şi cînd am intrat în curtea lui plină de nepoţi, şi cînd am văzut un bărbat în vîrstă plin de vigoare, de viaţă şi de bună voie am avut o revelaţie. Atunci am înţeles ce înseamnă să faci sport cu adevărat. Atunci am înţeles că sportul e o formă de educaţie superioară.

- Bun, dar de ce toată lumea consumă fotbal?
- Nu zic că e aşa. Nu toată lumea vrea fotbal. De exemplu, sînt zile în care avem spectacole o dată cu marile derbyuri din campionat sau o dată cu jocurile echipei naţionale. Colegii mei avansează atunci mica teorie că n-o să avem spectatori din cauza meciurilor. Unii dintre ei vor să sară peste zilele cu meciuri. Dar nu e aşa. Sala se umple de fiecare dată.

- Nu prea vă place fotbalul.
- Sincer, eu am jucat handbal la Liceul Sportiv din Cîmpulung Muscel. Şi o făceam bine. Dar de fotbal ce să vă zic? Da. Mie mi se pare că fotbalul s-a separat cu durere de sport. De competiţia curată. S-a dus către industrie.

- Oamenii se duc totuşi după fotbal.
- Da, merg mulţi oameni după fotbal, dar, din păcate, nu sînt oameni de calitate. Trebuie să recunosc asta. Uite, de exemplu, îmi place Unirea Urziceni. E un fost mare sportiv acolo, parcă e mai mult sport decît afacere la ei.

- CFR Cluj nu v-a plăcut în Ligă?
- Aici am o mare problemă. Mă deranja rău de tot cînd crainicul ne vorbea de românii de la CFR. Nu era nici unul acolo! Pînă la urmă, e o economie liberă, dar eu, unul, propun să se pună taxă de poluare şi la fotbaliştii care vin la noi de afară, aşa cum se face la maşini. Oameni buni, Hagi aici s-a născut. În ţărişoara asta. Hai să găsim copii cum a fost el!

- Vi s-a întîmplat să vă sune vreun personaj din fotbal să vă ceară vreun bilet la vreun spectacol?
- Nu. Dar m-am întîlnit de cîteva ori, înainte de a intra în scenă, cu Dan Petrescu şi cu fetele lui. Cu Ionuţ Lupescu şi cu soţia lui. Pe vremuri, naţionala de fotbal era adusă la teatru.

- Cum îi vedeţi pe Gigi Becali, Dumitru Dragomir....
- Aţi dorit să discutăm despre sport. Ei n-au nici o legătură cu sportul.

- Vă surprind sumele astea de zeci de milioane care se vehiculează prin fotbal?
- Ştii ceva? Eu nu cred că aceşti bani există. Şi, pînă la urmă, ceea ce trece peste 10 mii de euro mă lasă rece. Pentru mine nu mai există. Bine, să nu se înţeleagă că sînt vreun sărac, dar am principiile mele de viaţă.

- Cu ce echipă ţineţi? De fotbal zic.
- Oameni buni, e greu să fii suporter astăzi. Să ţii cu nişte culori? Pentru că atît mai rămîne azi la o echipă. Nu poţi să crezi în nişte oameni pentru că stau prea puţin într-un singur loc. Totul se schimbă rapid.

- Hagi sau Popescu?
- N-ai cum să-i separi. Unul stîlp în apărare, celălalt spiriduşul din teren. Dar sînt tentat să pun degetul pe Hagi. Mare fotbalist. Mă doare că Hagi e un om cu foarte bune intenţii într-o lume cameleonică. Hagi e un tip curat. M-a durut ce i s-a întîmplat.

- Năstase sau Ţiriac?
- Eeee... E o mare diferenţă între ei! Adică sclipirea lui Năstase a fost dublată mereu de rigiditatea lui Ţiriac. La ei doi chiar că a fost vorba de sport pur.

- Se califică echipa naţională la CM?
- Nu! Eu zic că nu se califică. Vă spun sincer că doar în perioada lui Ienei am avut semntimentul unei siguranţe la echipa naţională. Acum, la naţională nu e linişte, e haos. Nu sînt constanţi în nimic. Treaba ori iese bine, ori iese rău. Pare că totul e la noroc. Nici pe Mutu, nici pe Chivu n-aş pune degetul. Îmi pare rău de prostia pe care a făcut-o Mutu. Dar şi-a revenit. Ei doi sînt averea noastră de figuri, care intră automat în memoria colectivă. (sursa:gsp)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]